În 2005, în urma unui concurs pentru o bursă Erasmus, am ales Facultatea de Drept din Strasbourg. Tot în 2005, după gânduri multe, reflecţii la cald şi rece, el a ales să mai stea un an pentru pregatirea unui concurs echivalent admiterii în avocatură. Tot la Strasbourg.
Ne-am întalnit într-o zi de februarie 2006, pe o ambarcaţiune veche, cu istorie zbuciumată, ancorată în zona centrală a oraşului, unde studenţii români stăteau la pahare calde de vorbă şi muzică bună. Câteva săptămâni mai tarziu dansam timid la o petrecere românească.
Primăvara strasbourgheză, cu magnoliile ei înflorite, cu explozia de lumină, culoare şi timp perfect, ne-a găsit mână în mână. Şi a început « vremea ambroziei şi a pledoariilor ».
Curând, am părăsit amândoi oraşul cu magnolii, parcuri, piste ciclabile, campus studenţesc, cafele lungi băute de la automat dimineaţa, înainte de cursuri, unul de dragul celuilalt.
O bucată de timp eram pasionaţi de mersul trenurilor, am îndurat frig şi căldură sufocantă, am încercat să ne obisnuim cu despărţirile matinale din Gara de Nord sau Craiova. Şi pentru că nu am reuşit, într-o bună zi am invadat capitala cu valize colorate, obiceiuri olteneşti, cărţi multe, muzică romantică, poftă de prăjituri cu ciocolată şi drag de viaţa în doi. Pisicuţele şi propunerea de a-i fi mireasă au venit la scurtă vreme.
Într-o superbă zi de toamnă am poposit sub zidurile Cetăţii Sibiului. Fără să se dezică de pasiunile lui, cu o introducere legată de bătălia lui Iancu de Hunedoara din acele locuri, fără să se aşeze în genunchi, fără trandafiri sau declaraţii, doar cu un « vreau să împărtăşesc cu tine tot, toata viaţa », mi-a pus pe deget un ineluş adorabil. Printre lacrimi, frunze de toamnă, felinare şi atmosferă de ev mediu, după atâtea alegeri separate, am ales să împărtăşim TOT. Deşi în toate anotimpurile s-a întâmplat câte ceva important pentru noi, ne-am hotărât să ne întoarcem la Primăvară. Şi Primăvara binecuvântării noastre s-a împlinit pe 7 mai 2011.
În zorii zilei, când am plecat de la restaurant, nu mai ploua, imi tineam rochita şi voalul să nu intre în băltoacele ploii din seara de 7 mai 2011, aveam un aranjament floral în braţe, o punguţă de cadouri, ne ţineam de mână, în drum spre maşină şi ne-am dat seama că, practic, era un fel de final aşteptat. Am început singuri, am terminat singuri. Eram noi doi, o geană de soare chinuit de nori, băltoacele, mirosul florilor, verighetele ca simbol al binecuvântării şi, final firesc, mulţi, mulţi ani fericiţi inainte.
